VIN 75cl / 13.6% COD PRODUS: CB1005
Crama Basilescu a dedicat o întreagă colecție de vinuri pentru cea mai prolifică perioadă a Bucureștilor, perioada interbelică. Atunci, orașul a fost numit Micul Paris datorită vieții boeme pe care a cunoscut-o, perioadă ce a favorizat creația și efervescența culturală. Fiecare legendă a Micului Paris se regăsește în colecția Basilescu. Îngeri din Micul Paris Chardonnay este un vin alb sec ce uimește încă de la prima privire, intuind o paletă aromatică de excepţie. Eticheta înfățișează un înger pământean deasupra orașului, care lasă să se ghicească un vin delicat, unde aroma se dezvăluie elegant prin notele specifice soiului. Caracterul lui Basilescu Îngeri din Micul Paris Chardonnay este crocant, dar se arată treptat, doar celor răbdători. Aceștia se vor bucura fără doar şi poate de un buchet floral fabulos, ce jonglează frumos cu tonuri de lemn de stejar. Vinul se potriveşte excelent cu preparate îndrăznețe din pește, carne albă sau fructe de mare.
Notele degustării:
Miros: Buchet proaspăt şi delicat, dominat în special de nuanţe florale
Gust: Aromele se învârt în jurul tonurilor florale, dublate fiind de accente lemnoase perfect integrate
Culoare: Auriu