VIN 4 ori 75cl / 13.9% COD PRODUS: LC0150
Un vin argentinian single vineyard de excepţie, Bodega Aleanna Gran Enemigo Gualtallary este ceea ce colecţionarii aseamănă adesea cu legendarele vinuri roşii de Bordeaux. An după an, vinul dezvăluie o degustare impecabilă, concentrată pe arome de fructe negre şi atingeri de cretă, etalându-şi pe deplin nuanţele atunci când este savurat la temperatura optimă de 14-16 grade Celsius. Strugurii Cabernet Franc aleşi să dea tonul vinului alături de un mic procent Malbec sunt copţi la perfecţiune la altitudine mare, unde lumina soarelui îi mângâie direct, iar solul asigură baza pietroasă şi calcaroasă de care aceştia au nevoie pentru a contura un vin roşu complex, de o expresivitate aparte. Bodega Aleanna Gran Enemigo Gualtallary îşi păstrează naturaleţea gustului şi după maturarea de 7 luni în butoaie mari de stejar franțuzesc la a doua și a treia umplere şi aduce în gust savoarea imaculată ce caracterizează viile din sudul Mendozei, aşa cum a variat ea în toţi cei patru ani de recoltă înscrişi pe etichetele sticlelor din acest set.