BOTTEGA
Istoria brandului Bottega se întinde de-a lungul a trei generaţii. Pasiunea acestei familii pentru cultivarea viţei de vie şi producţia de băuturi alcoolice pe bază de struguri s-a conturat în anii 1920, cu oenologul Domenico Bottega. Urmaşul său, Aldo Bottega, care a condus compania în perioada anilor 1950-1960, este cel care a început producţia de grappa şi a dezvoltat soluţii inovatoare, printre care crearea primului sortiment de grappa obţinut dintr-un singur soi de struguri. Distilleria Bottega a fost înfiinţată în 1977 în Pianzano di Godega, iar în 2013 a devenit Bottega S.p.A., fiind în totalitate o afacere de familie condusă de Barbara, Sandro şi Stefano Bottega. Recipientele pentru grappa din sticlă suflată reprezintă o altă inovaţie a casei şi se potrivesc perfect spiritului artistic ce pluteşte în aerul din apropierea Veneţiei. Brandul Alexander se naşte abia în anul 1987 şi se adresează în special consumatorilor pretenţioşi şi publicului feminin.
Citeste mai mult