Fondată în anul 1979 chiar în vecinătatea bisericii Santo Stefano di Valdobbiadene, Casa Canevel produce spumante de înaltă clasă, ale căror buchete sublime animă simțurile iubitorilor de vin din întreaga lume. În dialectul local, Canevel înseamnă “cramă mică“, acesta fiind de altfel și specificul ales pentru cramă, unul plin de tradiție, aliniat culturii locale a vinului. Crama se situează pe un vârf de deal aplatizat, înconjurată de rânduri de viță de vie cu struguri Glera, un lucru neobișnuit pentru zona Valdobbiadene, unde cultivarea strugurilor și vinificația sunt de obicei activități separate. Spumantele Canevel reflectă în personalitatea lor toate valorile pe care natura, istoria, tradiția din partea superioară a Zona Treviso și omul le-au creat în toți acești ani, etalând note proaspete și parfumate, complexitate și echilibru deosebit. Din Septembrie 2016, Canevel se alătură grupului Masi, lider in productia de Amarone venețiene și nu numai, iar de la cultivarea strugurilor și până la savurarea spumantelor, vinurile Canevel nu încetează să uimească cu o explozie de gust și de efervescență.
1 - 18 din 18 Produse / 1 Pagini