GIVENCHY
Aristocratica şi somptuoasa casă Givenchy a fost fondată de Hubert de Givenchy în anul 1952, pe când acesta avea doar 24 de ani. Spiritul său vizionar, iubitor de frumos, a mizat pe couture la fel de mult cât a mizat şi pe stilul casual chic în colecţiile sale ready to wear, câştigând o clientelă fidelă în rândul tinerelor sofisticate. Eleganţa, senzualitatea, feminitatea şi romantismul se regăsesc din plin în creaţiile brandului, fie că vorbim de haine, accesorii sau parfumuri ce poartă semnătura Givenchy. Primul parfum al casei a fost lansat în anul 1957 şi a fost denumit L’Interdit, inspirat fiind de prietenia dintre Hubert şi Audrey Hepburn, muza designerului şi cea care a aşezat numele Givenchy pe buzele tuturor graţie celebrei rochii negre purtate în filmul Breakfast at Tiffany’s.
Citeste mai mult