MCGUIGAN
Vinurile McGuigan sunt un etalon al industriei producătoare de vin din Australia. Generaţie după generaţie, familia McGuigan a respectat tradiţia şi a demonstrat că pasiunea, dedicarea şi disciplina stau la baza creării unora dintre cele mai elegante produse de pe piaţă. McGuigan Wines este una dintre cele mai premiate companii producătoare de vin din lume. Începuturile nu au fost simple pentru crama din Hunter Valley, însă perseverenţa şi dorinţa de a reuşi au motivat întotdeauna familia McGuigan. Primele pagini ale poveştii acestui brand sunt scrise în 1880, acesta continuând de atunci să se dezvolte treptat. Compania pe care o cunoaştem astăzi este moştenirea lăsată de fraţii Neil McGuigan şi Brian McGuigan, care între 1992-1999 reuşesc să exporte produsele în peste 20 de ţări şi să câştige numeroase premii importante. Astăzi sortimentele de vin McGuigan sunt apreciate în toată lumea, fiind simbol al calităţii, tradiţiei şi stilului australian.
Citeste mai mult