Faimoasa regiune viticolă Tokaj-Hegyalja are numai 275 km pătrați. Familia Rákóczi, deținătoare a pământurilor din zonă, a fost cea care a introdus clasificarea vinurilor după criteriul calității la jumătatea secolului al XVI-lea, cu peste 150 de ani înainte ca acest lucru să se întâmple în și mai celebra regiune viticolă franceză, Bordeaux. Din păcate, documentele din acea perioadă s-au pierdut, însă clasificarea a fost refăcută în 1772 și recunoscută oficial. Pentru acest lucru, în 2002, regiunea Tokaj a fost inclusă pe lista UNESCO World Heritage Site. În prezent, soiurile cultivate în regiune sunt în principal cele autohtone ca Furmint (aproximativ 60% din suprafața cultivată), Hárslevelű (30%) și Muscat Lunel. Un vin clasic din această regiune trebuie să conțină cele trei soiuri de struguri de mai sus, Furmint fiind cel dominant. Evident, fiecare producător din regiune are rețeta proprie. Gustul deosebit al vinului de Tokaj se datorează în mare parte prezenței soiului Furmint a cărui membrană exterioară se subțiază pe măsură ce se coace, producând o mai mare concentrație de zahăr decât la alte soiuri. Despre vinul de Tokaj putem spune că „este vinul regilor și regele vinurilor”, așa cum a afirmat chiar Regele Soare în timpul unui banchet la Versailles.
Momentan nu exista niciun produs disponibil selectiei tale.