VIN 75cl / 12% COD PRODUS: BD045
Crama Budureasca se mândreşte cu o suită de vinuri excepţionale, care adună în aromele lor esenţa pură a celor mai bune boabe de strugure, calităţile terroir-ului şi tradiţia vinificării. Un astfel de vin este şi Vinoteca Tămâioasă Românească, licoare ce exprimă eleganţă atât prin gust, cât şi prin detaliile de îmbuteliere, vinul fiind livrat într-o cutie de colecție din catifea şi însoţit de certificatul de autenticitate. Pentru a obţine un sortiment cu arome unice, splendide, strugurii Tămâioasă Românească sunt culeşi dintr-o vie veche de peste 65 de ani, la maturitate deplină, după ce au acumulat în mod natural o cantitate generoasă de zahăr. Mai multe nu spunem despre această Tămâioasă de colecţie, pentru a-i păstra misterul, însă vă invităm să o descoperiţi la o temperatură optimă de servire de 10 – 12 grade Celsius. Vinul poate fi savurat aşa cum este sau însoţit de brânzeturi ușor sărate, paste cu sos cremos sau gustări tip aperitiv.
Notele degustării:
Miros: Buchet proaspăt, floral, alintat cu accente dulci de miere.
Gust: Arome fine de flori de câmp, lychee şi miere de albine, cu o aciditate bună.
Culoare: Galben pai.