VIN 75cl / 14.5% COD PRODUS: BD021
Eleganţa este cuvântul care defineşte cel mai bine acest Shiraz Premium de un roşu rubiniu închis fermecător, care ne introduce în lumea fascinantă a degustării conduse de taninuri ferme şi arome intens fructate. Soiul Shiraz s-a acomodat atât de bine în podgoria Dealu Mare şi în viile Budureasca încât strugurii săi roșii dau naştere în fiecare an unor vinuri premiate, aşa cum este şi cazul acestei expresii splendide. Intensitatea şi complexitatea aromatică se datorează însă şi maturării parţiale a vinului în butoaie de stejar american timp de aproximativ 12 luni, iar pentru a savura pe deplin aceste calităţi, vă invităm să faceţi degustarea la 18 – 20 grade Celsius, alături de mâncăruri picante precum moussaka de porc sau paste bolognese.
Notele degustării:
Miros: Buchet complex, intens fructat, dominat de aroma murelor proaspăt culese.
Gust: Corpolent şi elegant, gustul etalează arome puternice de fructe de pădure, însoţite de adieri piperate.
Culoare: Roşu rubiniu intens.