ROM 70cl / 40% COD PRODUS: VN0251
Un rom costarican premiat de nenumărate ori, Ron Centenario Fundacion îşi datorează popularitatea mai ales metodei tradiţionale de învechire ce presupune împletirea aromelor a mai multe romuri odihnite în butoaie de stejar alb american, cu vârstă cuprinsă între 6 şi 20 de ani, toate de o eleganţă aparte. Avem astfel în faţă un rom dulceag, a cărui esenţă extrasă prin Metoda Solera concentrează arome vanilate în gust şi note ce ne poartă cu gândul la rafinamentul unui coniac în buchet, transformând Ron Centenario Fundacion în romul perfect de savurat sec, cu gheaţă sau diluat cu puţină apă.
Notele degustării:
Miros: Note armonioase de vanilie şi fructe supracoapte, cu accent pe mere şi cireşe zemoase.
Gust: Catifelat şi dulceag, gustul etalează arome vanilate care îmbracă frumos nucleul de fructe roşii.
Finish: Lung, intens aromat.
Culoare: Ambră.