VIN 75cl / 14.5% COD PRODUS: LC502
Chateau De Parenchere Cuvee Raphael este un vin somptuos, creat în zona estică a Bordeaux-ului, la baza căruia stau struguri Merlot (70%) şi Cabernet Sauvignon (30%) aleşi din cele mai bune loturi de vie ale proprietăţii, cu o vechime de peste 40 de ani. Solul argilos de aici este responsabil cu forţa pe care o etalează vinul ce poartă numele lui Raphaël Gazaniol, în timp ce maturarea pe o perioadă de 16 luni în barique şlefuieşte mai departe împletitura de arome ale celor două soiuri nobile. Avem în faţă un vin dens, complex, corpolent şi generos cu fructele în gust, care surprinde cu un final uşor condimentat, calităţi ce îi aduc în palmares 92 de puncte James Suckling. Chateau De Parenchere Cuvee Raphael oferă o experienţă gustativă deosebită atunci când este savurat alături de fripturi de miel, raţă sau brânzeturi mature, la o temperatură recomandată de 16-18 grade Celsius.
Notele degustării:
Miros: Buchet intens aromat, descris de fructe, ciocolată neagră şi condimente.
Gust: Arome splendide de prune şi coacăze negre, complimentate cu ciocolată, cafea, condimente şi impresii fine de fum.
Culoare: Roşu închis.