VIN 75cl COD PRODUS: QF8557
În sudul Republicii Moldova, podgoriile cramei Chateau Vartely înfloresc datorită condițiilor specifice de climă și sol. Aici prinde viaţă vinul roșu sec Chateau Vartely Individo Saperavi, dintr-un soi de struguri renumit pentru calitățile sale aromatice deosebite, originar din Georgia și denumit Saperavi. Licoarea este extrasă cu mare atenție din boabele de strugure, pentru ca apoi să fie vinificată cu grijă şi învechită în baricuri din lemn de stejar pe o perioadă de 12 luni. Pentru colecţia Individo, Chateau Vartely abordează individual fiecare vin, evidenţiind cât se poate de mult calităţile de soi, acesta fiind motivul pentru care Individo Saperavi abundă în nuanţe robuste de fructe de pădure şi condimente. Chateau Vartely Individo Saperavi își atinge potențialul maxim în degustare dacă este lăsat la decantat după deschidere şi savurat alături de frigărui de miel sau brânzeturi tari.
Notele degustării:
Miros: Note delicioase de fructe de pădure, cu accent pe afine proaspete şi mure dulci.
Gust: Aromele aduc în prim-plan atingeri de fructe negre, peste care se aştern delicat nuanţe condimentate, împrumutate din pereţii butoaielor în timpul maturării.
Culoare: Roşu rubiniu.