VIN 75cl / 13% COD PRODUS: CM0016
Crama Mirceşti aduce în atenţia iubitorilor de vin alb o expresie fabuloasă a strugurilor Fetească Albă copţi pe un terroir cu totul special, cu podgorii ce se situează la o altitudine de 290m, cu pantă de 3 grade şi sunt îndreptate în direcția sud-est, iar soarele mângâie blând strugurii până ce aceştia se coc perfect. Caracteristicile de soi sunt exprimate foarte bine în acest vin alb sec, delicat parfumat, maturat 4 luni “sur lie” în vase de inox, astfel că reperăm accente florale şi citrice splendide. Se recomandă asocieri culinare cu aperitive, fructe de mare, brânzeturi sau mâncăruri ușor picante şi o răcire prealabilă a vinului înainte de consum, până la 6-8 grade Celsius. Crama Mirceşti Fetească Albă se poate degusta imediat, pentru că apogeul său de consum a fost atins și are un potențial de învechire de minimum 2 ani.
Notele degustării:
Miros: Buchet plăcut parfumat, care aduce în prim plan nuanţe de citrice, tei, viţă de vie şi fagure de miere.
Gust: Delicat şi suav, compus din nuanţe citrice şi tonuri fine de miere polifloră.
Culoare: Galben verzui.