WHISKY 70cl / 52.1% COD PRODUS: HC539
Distilat în anul 1987 şi maturat pe o perioadă de 25 de ani, acest sortiment de single malt a fost păstrat în butoaie din stejar american folosite de mai multe ori pentru maturarea whisky-ului, al căror strat interior a fost apoi îndepărtat prin raşchetare. Acest procedeu permite obţinerea unei noi suprafeţe de lemn activ, care este apoi carbonizat şi pregătit pentru a fi folosit din nou. Apa de izvor folosită exclusiv de această distilerie traversează o zonă cu turbă înainte de a se revărsa în lac, oferind un caracter complex şi totodată delicat whisky-ului. Dalwhinnie 25 Ani 2012 este un sortiment produs în ediţie limitată, fiind îmbuteliate doar 5358 de sticle. Cu siguranţă acest single malt scoţian este savurat cu plăcere de orice iubitor de whisky şi apreciat de colecţionarii din întreaga lume.
Notele degustării:
Miros: Single malt-ul îşi dezvăluie treptat parfumul elegant, care combină note de miere cu tonuri fructate, lemnoase şi condimente.
Consistenţă: Medie - bogată.
Gust: Un amestec eclatant de fagure scăldat în miere, mentă şi orz, discret condimentat cu piper negru, cardamom şi scorţişoară şi completat de note subtile de caramel şi iasomie.
Finish: Mediu - lung, caracterizat de arome lemnoase, cu note finale de mentol şi caramel.
Culoare: Auriu ambră.