VIN 75cl / 14.6% COD PRODUS: XP3813
Sortimentul Monogram Fetească Neagră se adresează celor care preferă un vin sofisticat, rafinat şi deosebit. Strugurii care intră în compoziţia sa sunt culeşi selectiv din cele mai valoroase parcele cu altoi din arealul Ceptura. Vinul are o corpolenţă peste medie, păstrează foarte bine caracterul soiului, este bine structurat şi prezintă o complexitate deosebită. Maturarea în barrique-uri din lemn de stejar durează 8 luni, iar producătorii folosesc în proporţie de 70% barrique-uri aflate la a doua umplere şi 30% noi. Învechirea în sticlă durează minimum 18 luni. Sortimentul se potriveşte foarte bine alături de preparate pe bază de carne cu sos de tomate sau brânzeturi semimaturate. Temperatura optimă de servire este de 18-19˚C.
Notele degustării:
Miros: Note puternic fructate, în special prune uscate, vişine şi fructe de pădure negre, completate cu influenţe de lemn de stejar şi frunze de mentă.
Gust: Un buchet expresiv şi nuanţat, bine structurat şi echilibrat, dominat de arome de fructe de pădure negre şi accente lemnoase.
Culoare: Roşu rubiniu intens, cu tente purpurii.