ROM 70cl / 43% COD PRODUS: RD1259
Un rom ce poartă în gustul său esenţa pură a tradiţiei columbiene, atinsă de timp şi influenţată discret de aroma vinului de Porto, Dictador Episodio 1 Port Cask 1999 22 de ani este dedicaţia pe care brand-ul Dictador o face amatorilor de romuri extraordinare. Parte din colecţia Dictador Episodio ce reuneşte romuri învechite în butoaie de stejar american, butoaie de vin de Porto sau butoaie de sherry, supravegheate de însuşi Master Blender Hernan Parra, acest vintage îşi spune povestea aromatică fabuloasă în ediţie limitată, unde numai un număr de 903 sticle deţin în interior secretul degustării perfecte. Descoperă suita de note fructate şi condimentate, care aduc cu ele parfumul toamnei, cu fiecare pahar de Dictador Episodio 1 Port Cask 1999 22 de ani savurat, într-o degustare ce dezvăluie rotunjime, bogăţie aromatică, complexitate şi rafinament deopotrivă.
Notele degustării:
Miros: Buchet tomnatic, atins uşor cu accente de anason, scorţişoară şi condimente de iarnă.
Gust: Arome ample de mere roşii, gutui şi scorţişoară, învăluite în accente de ghimbir şi curmale.
Finish: Condimentat, cu adieri de ghimbir şi ananas.
Culoare: Ambră.