ROM 70cl / 43% COD PRODUS: RD1181
Dictador Jerarquía este o colecţie de romuri vechi şi rare, păstrate un timp îndelungat în butoaiele de stejar american, sherry sau vin de Porto într-o locaţie secretă din Columbia şi ulterior îmbuteliate în ediţii limitate pentru a face deliciul iubitorilor de romuri fine. Una dintre comorile acestei colecţii este Dictador Jerarquía Fino 1980 40 de ani, cel mai matur din seria de romuri Fino învechite în butoaie de stejar american şi butoaie de sherry, un vintage ce captivează cu aromatica sa unică, etalând pe rând calităţile date de tipul de butoaie folosite, precum şi maturitatea căpătată de-a lungul anilor. Dictador Jerarquía Fino 1980 40 de ani impresionează cu o avalanşă de senzaţii gustative pur şi simplu fabuloase, împletite într-un echilibru absolut, unde exoticul capătă valenţe unice. Dacă sunteţi în căutarea unui rom cu totul special, inconfundabil şi irepetabil, vă invităm să descoperiţi acest vintage îmbuteliat într-un număr limitat de numai 257 de sticle.
Notele degustării:
Miros: Note ample de banane coapte şi miere, complimentate cu accente de budincă de vanilie, pepene galben şi struguri dulci.
Gust: Spectaculos şi intens aromat, definit de banane, ghimbir zaharisit, ciocolată cu lapte şi biscuiţi cu unt, totul presărat cu accente exotice.
Finish: Intens, cu accente de fructe tropicale şi cafea.
Culoare: Ambră intensă.