ROM 70cl / 60.8% COD PRODUS: RD0826
Parte din colecţia exclusivistă de romuri single vintage cu o vechime de minim 40 de ani, Dictador Wixarika 1976 împleteşte arta distilării cu cea a maturării şi cu cea a exprimării, într-un proiect unic în lume, unde artizani amerindieni stabiliţi în Mexic însufleţesc fiecare sticlă de rom cu amprenta lor culturală. Tradiţia veche de trei mii de ani a acestora s-a păstrat pură până în zilele noastre, la fel şi credinţa că nu rezultatul artistic este cel important, ci actul creaţiei în sine, astfel că fiecare sticlă Dictador Wixarika poartă veşmânt împletit manual din mii de mărgele, în 250 de modele unicat. Nimic nu îmbracă mai bine aromele splendide ale romului columbian decât aceste exprimări artistice menite să-i sublinieze şi mai mult identitatea complexă, exclusivistă şi profund nuanţată. Descoperă plăcerea de a savura picătură cu picătură un rom de colecţie, dintr-o sticlă de colecţie care îţi aminteşte de fiecare dată că nu destinaţia este cea importantă, ci călătoria.
Notele degustării:
Miros: Buchet amplu, care împleteşte nuanţe de flori de portocal, apă de trandafir şi dulceaţă de cireşe cu accente fine de piele şi tonuri exotice de mango şi fructul pasiunii.
Gust: Arome dulci de prăjitură cu portocală confiată şi condimente, printre care se zăresc adieri delicate de trabuc cu cireşe şi impresii de piele.
Finish: Intens, fructat.
Culoare: Bronz auriu.