VIN SPUMANT 75cl / 12.5% COD PRODUS: FR008
Perlé Brut sintetizează în esenţa sa întreaga artă a creării vinului spumant dezvoltată de Casa Ferrari de-a lungul timpului. Vinul ia naştere din cei mai buni struguri Chardonnay, selectaţi manual pentru potenţialul lor aromatic deosebit. Cei 5 ani pe care vinul îi petrece pe drojdii fine, selecţionate, conturează încet, dar sigur, caracterul fabulos al acestui spumant, care dezvoltă astfel complexitate, profunzime şi structură, dar şi un perlaj fin, persistent, ce conferă un plus de carismă degustării. Ferrari Perlé Brut evidenţiază excelent prospeţimea naturală a soiului Chardonnay, dar şi specificul terroir-ului montan care adăposteşte podgoriile Casei. Pentru a-i explora pe deplin aromele deosebite, savuraţi spumantul rece, ca aperitiv sau însoţit de gustări uşoare precum grisine învelite în prosciutto.
Notele degustării:
Miros: Note bogate de măr şi citrice, aşezate pe o bază discret parfumată cu piersică albă, caisă şi flori de primăvară.
Gust: Arome fine, elegante, fructate, completate cu accente de migdală şi tonuri fin condimentate.
Culoare: Galben pai.