VIN SPUMANT 75cl / 12.5% COD PRODUS: FR012
Perla roz a Casei Ferrari se întruchipează într-un vintage rosé aristocratic, creat dintr-o selecţie de struguri Pinot Noir 80% şi Chardonnay 20%, culeşi manual din podgoriile familiei Lunelli la mijlocul lunii septembrie. Vinul petrece cel puţin 50 de luni pe drojdii, o învechire ce încununează spumantul cu un perlaj cremos, o efervescenţă aromatică splendidă şi un caracter elegant, plin de savoare. Clima şi relieful de pe pantele cu expunere sudică şi sud-estică ale muntelui Trentino creează mediul ideal pentru ca strugurii să înmagazineze în fiecare bob arome deosebite, intense, pe care să le dăruiască mai apoi cu atâta rafinament în fiecare picătură de vin. Iată de ce degustarea spumantului Ferrari Perle Rose Brut e ca o mângâiere a simţurilor, delicată şi proaspătă, plină de fruct roşu, splendidă de-a dreptul atunci când este acompaniată de friptură de viţel a la Milanese.
Notele degustării:
Miros: Nuanţe intense de fructe roşii, în special coacăze, fragi şi zmeură, subliniate cu accente de trandafir şi flori de portocal.
Gust: Catifelat şi elegant, descris de o structură sublimă graţie Pinot Noir-ului, dar şi de arome fructate, condimente, migdale şi tonuri fine de miez de pâine.
Culoare: Roz delicat.