VIN SPUMANT 75cl / 12.5% COD PRODUS: FR002
Ascunse sub o nuanţă îmbietoare de roz-cupru stau aromele fructate deosebite ale unui spumant rose multipremiat, parte a colecţiei clasice de spumante Ferrari. Rose Brut explorează calităţile soiurilor Pinot Noir 60% şi Chardonnay 40%, evocând structura primului şi eleganţa celui de-al doilea într-o paletă aromatică splendidă, condusă de fructe roşii. Strugurii sunt culeşi manual din podgorii situate pe pante muntoase, la o altitudine de 300m, la sfârşitul lunii august - începutul lunii septembrie, exact în momentul în care ating expresivitatea aromatică dorită. Metodele de vinificaţie alese păstrează excelent aromele varietale, iar vinul petrece apoi 20 de luni pe drojdii, la învechit, proces ce-i încoronează evoluţia cu un perlaj fin, persistent, printre altele. Astfel, Ferrari Rose Brut se dovedeşte a fi un aperitiv excelent în zilele de vară, care poate fi savurat însă şi alături de o salată proaspătă cu ton.
Notele degustării:
Miros: Buchetul dezvăluie nuanţe gingaşe de fructe roşii, în special fragi şi coacăze, învăluite în parfumul fin al florilor de păducel.
Gust: Arome predominant fructate, completate cu tonuri de migdală dulce şi o aciditate vibrantă.
Culoare: Roz, cu străluciri de cupru.