VIN 75cl / 12.5% COD PRODUS: MV7036
Figuière se situează în regiunea La Londe-les-Maures, între Marsilia şi Nisa, podgoriile de aici fiind practic localizate la doar câteva sute de metri de Marea Mediterană. Le Saint André Alb este construit cu intenţia de a fi un sortiment plăcut şi catifelat, uşor de băut. Vinul este compus exclusiv din struguri Rolle (Vermentino), recoltaţi în perioada august-septembrie. Pentru a beneficia de un profil curat şi de o etalare clară a expresiei varietale, sortimentul este vinificat doar în tancuri din oţel inoxidabil. Culinar, Le Saint André Alb se potriveşte foarte bine cu preparate pe bază de crustacee, fructe de pădure, paste cu sos pesto sau preparate din carne de pui presărate cu ierburi de Provence.
Notele degustării:
Miros: Parfum bogat de piersică zemoasă şi lămâie, completat cu accente de ierburi sălbatice.
Gust: Arome proaspete de fructe, în special piersici şi citrice, învăluite în tonuri ierboase şi presărate cu accente sărate, minerale.
Culoare: Galben pai.