VIN 75cl / 12.5% COD PRODUS: JJ782
Sortimentul este produs în ediţie limitată, exclusiv din struguri Sauvignon Blanc culeşi la maturitate deplină din vii vechi de 45 de ani. Vendanges D'Helene este un vin proaspăt şi vibrant, cu un caracter complex şi textură catifelată. Este genul acela de băutură şarmată, pe ale cărei arome te laşi purtat în serile călduroase de vară. Buchetul clasic şi echilibrat conturează un vin uşor de băut, dar greu de dat uitării. Servit la o temperatură de 8 - 10° C, sortimentul se potriveşte alături de aperitive, deserturi sau foie gras.
Notele degustării:
Miros: Note proaspete de citrice, învăluite în tonuri de fructe zemoase.
Gust: Arome fructate delicate, accentuate de accente minerale şi citrice, cu uşoare influenţe ierboase.
Postgust: Lung, proaspăt.
Culoare: Galben pai, cu tonuri verzui.