WHISKY 100cl / 48% COD PRODUS: AX3045
Gama Nàdurra foloseşte metode de producţie tradiţionale care datează din secolul al 19-lea pentru a crea sortimente de whisky contemporane inedite. Acest single malt captivant este învechit în butoaie de sherry Oloroso aflate la prima umplere, aduse special din Jerez, Spania. Lemnul îmbibat cu sherry imprimă arome bogate de fructe uscate şi condimente sortimentului, ajutându-l să-şi contureze o personalitate elegantă, complexă şi expresivă. Nàdurra Oloroso este îmbuteliat în loturi mici şi nu este filtrat la rece, ca majoritatea whisky-urilor moderne. De altfel, „nàdurra” înseamnă „natural” şi se referă la tăria dată de butoi.
Notele degustării:
Miros: Un mariaj îmbietor de note de fructe uscate, mai exact stafide şi caise, învăluite în accente de scorţişoară şi lemn dulce.
Gust: Un buchet expresiv, alcătuit din arome elegante de marmeladă de portocale, ciocolată neagră şi condimente.
Finish: Lung, dulceag, uşor condimentat.
Culoare: Auriu intens.