VIN 75cl / 14% COD PRODUS: JD056
Un vin absolut remarcabil, produs în lot mic (8000 de sticle numerotate individual), obţinut din struguri care provin dintr-o singură vie, via Adrian, situată în zona Dealu Mare. Aici temperatura diferă mult între zi şi noapte, prelungind perioada de coacere a strugurilor. Procesul lent de coacere influenţează profunzimea gustului, conferind intensitate aromelor. Vinul este învechit timp de 9 luni în butoaie din lemn de stejar şi timp de 2 ani în sticlă, pentru a atinge perfecţiunea gustului. Hyperion Adrian Vineyard Fetească Neagră este un vin sobru, bine echilibrat, cu o textură catifelată, taninuri fine, aciditate plăcută şi o culoare intensă, hipnotizantă. Servit la o temperatură de 16 - 18°C, sortimentul poate fi savurat alături de preparate din carne roşie, brânzeturi sau paste.
Notele degustării:
Miros: Note parfumate de vişine, prune, afine şi accente vanilate, împrumutate în timpul maturării în butoaie din lemn de stejar.
Gust: Arome bogate de coacăze, cireşe negre, gem de prune şi mure, cu un postgust lung, uşor condimentat.
Culoare: Roşu intens, cu tonuri vişinii.
Tip: Sec.