WHISKY 70cl / 45% COD PRODUS: JK1975
Unul dintr-o sută de butoaie este selectat şi poziţionat de maeştrii distilatori în acea zonă specială din depozit unde există schimbări dramatice de temperatură, pentru a da naştere unui whisky fără pereche: Jack Daniel's Single Barrel. Aşa cum reiese din denumire, expresia este maturată într-un singur butoi, folosind un proces care necesită multă atenţie, dat fiind faptul că influenţează semnificativ intensitatea gustului şi nuanţa băuturii. Single Barrel nu etalează dulceaţa cu care ne-a obişnuit Old no. 7, însă, la fel ca sortimentul standard, buchetul său inconfundabil este puternic influenţat de filtrarea picăturilor de băutură prin cărbune de arțar, tradiţie ce deosebeşte Jack Daniel’s de restul bourbonurilor şi îl transformă în Tennessee Whisky.
Notele degustării:
Miros: Parfum intens, compus din note de stejar, migdală, miere şi fructe.
Gust: Amplu şi armonios, gustul etalează arome de miere, caramel, scorţişoară, lemn de stejar şi tonuri piperate.
Finish: Lung, fructat, lemnos şi fin condimentat.
Culoare: Zahăr ars.