VIN 75cl / 13.5% COD PRODUS: LA001
Lapostolle Grand Selection Cabernet Sauvignon este un vin care exprimă din plin intensitatea fructelor negre, prin struguri culeși manual, selectați cu ajutorul tehnologiei optice Vistalys şi macerați cu blândețe pentru a obţine un elixir savuros, cu structură bună, nuanţă intensă şi o expresivitate aparte. Fermentația are loc în tancuri de inox, timp de două săptămâni, apoi o cantitate de 60% din vin este maturată în baricuri franțuzești de a doua, a treia și a patra folosire, în timp ce restul de 40% din vin este păstrat în tancuri de inox. Savurat la o temperatură recomandată de 16 grade Celsius, vinul notat cu 91 de Puncte James Suckling promite să-şi exprime în totalitate profunzimea aromatică, astfel că Lapostolle Grand Selection Cabernet Sauvignon devine companionul perfect al plăcintelor cu carne, al gulaşului sau al pastelor cu sos roşu.
Notele degustării:
Miros: Buchet intens parfumat, care exprimă coacăze, violete şi accente picante de piper negru.
Gust: Arome splendide de fructe negre şi ierburi de Provence, cu tanini suculenți și final splendid, intens aromat.
Culoare: Roșu purpuriu.