VIN 75cl / 13.5% COD PRODUS: OP010
Cupola Sanctis cinsteşte cei unsprezece sfinţi ai Ortodoxiei Olteneşti, de această dată vinul fiind dedicat Sfântului Andrei. Combinaţia aleasă de Crama Oprişor este una clasică şi aduce împreună două soiuri nobile: Cabernet Sauvignon şi Merlot. Strugurii aleşi să compună vinul sunt culeşi la maturitate deplină din vii selecţionate pentru potenţialul lor, care se află sub influenţa Dunării şi a lanţului Balcanic. Vinurile varietale sunt depozitate în barique-uri pentru a efectua, printre altele şi o maturare de 15-24 luni, pentru ca la final să aibă loc cupajarea. Cupola Sanctis Sfântul Andrei dezvoltă astfel un caracter elegant, cu taninuri plăcute şi o structură prietenoasă, dar profundă în acelaşi timp, care permite savurarea vinului imediat sau păstrarea sa în sticlă, la învechit, o bună perioadă de timp. Vinul îşi etalează întru totul calităţile aromatice la o temperatură ideală cuprinsă între 16 și 18 grade Celsius şi poate fi savurat cu preparate din carne roşie sau brânzeturi rafinate, care îi potenţează aromele într-o manieră aparte.
Notele degustării:
Miros: Note bogate de fructe roşii, în special vişine bine coapte, complimentate cu tonuri de condimente şi cacao.
Gust: Arome intense de vişine, fructe de pădure şi prune uscate, alintate cu impresii de unt, lemn uşor ars şi ciocolată neagră.
Culoare: Roşu rubiniu intens.