VIN 75cl / 12.8% COD PRODUS: RSM0122
Gama Sur Mer aduce un omagiu culturii dobrogene, atât de strâns legată de mare, printr-o sticlă cu linii fluide, prinsă cu o pânză ce amintește de plasele pescarilor. Însă ceea ce aduce şi mai mult în atenţia noastră simbolistica mării şi a plajelor fierbinţi este chiar vinul de un galben strălucitor pe care îl descoperim în sticlă - un Sauvignon Blanc specific terroir-ului de la Murfatlar, cu buchetul aromatic proaspăt și crocant, perfect pentru a răcori chiar și zilele caniculare. Rasova Sur Mer Sauvignon Blanc își deschide complet paleta de arome la o temperatură de servire cuprinsă între 10 și 12 grade Celsius, fiind delicios alături de preparate culinare ușoare, de vară, în special salate sau fructe de mare.
Notele degustării:
Miros: Note proaspete de ardei verde împletite cu parfum de flori de soc, care lasă să se întrezărească în fundal nuanţe de piersică zemoasă şi pepene galben delicios.
Gust: Răcoritor și îndrăzneţ, gustul aduce în scenă o aciditate bine definită și arome citrice de grapefruit, dar şi ierburi aromatice și mere roșii dulci. Accentele citrice şi cele de fructe galbene se păstrează și în postgust, acolo unde sunt amplificate de atingeri condimentate și de o mineralitate ușor sărată, marină.
Culoare: Auriu