VIN 75cl / 12.5% COD PRODUS: RM0009
Cu o istorie a vinului ce datează din secolul al XVIII-lea, localitatea spaniolă Jerez a fost practic un nod al negoțului, unde licori dintre cele mai diverse se schimbau și se degustau. Aici a luat naștere şi Sánchez Romate Hermanos, brand ale cărui băuturi extraordinare au atras atenția încă de la început. Astăzi, Romate respectă cele mai noi tehnologii de producţie a vinurilor, însă păstrează și metodele tradiționale care conturează aromele specifice ale acestora, aşa cum face şi în cazul vinului alb sec Romate Momo Rueda. Vinul este realizat din soiurile de struguri Verdejo și Viura, într-un cupaj ce oferă o licoare tânără și crocantă, cu un caracter floral-fructat extrem de armonios, ideal alături de preparate din fructe de mare și pește, savurate în serile călduroase de vară.
Notele degustării:
Miros: Buchetul dezvăluie note vegetale proaspete şi tonuri de fructe exotice
Gust: Arome florale bogate, accente fructate şi o aciditate crocantă, totul pentru a contura un gust proaspăt ca o ploaie scurtă de vară
Culoare: Galben pai