VIN SPUMANT 75cl / 12% COD PRODUS: SCH0007
Grüner Veltliner este cel mai popular soi alb austriac, particularităţile sale aromatice concentrându-se pe citrice şi piper verde. Pentru acest vin, Schlumberger îşi alege atent strugurii Grüner Veltliner din podgorii sudice, acolo unde condiţiile climatice favorizează în mod deosebit concentrarea aromelor în fruct, caracterul spumantului fiind rafinat prin Metoda Tradiţională. Schlumberger Grüner Veltliner Brut este un vin ce complimentează excelent salatele proaspete, peştele la grătar, brânzeturile intens aromate, dar şi preparatele tradiţionale austriece sau asiatice. Savuraţi-l la o temperatură recomandată de 6-8 grade Celsius, pentru a-i permite o etalare completă a aromelor.
Notele degustării:
Miros: Buchet proaspăt, generos, care dezvăluie arome fructate.
Gust: Arome intens fructate, unde dominante sunt citricele, cu un final fin piperat.
Culoare: Galben pai, cu tonuri verzui.