GIN 50cl / 29% COD PRODUS: VN0119
Toamnă după toamnă, fermierii britanici culeg porumbele sălbatice care dau gust şi aromă acestui Sloe Gin fabulos, semnat Sipsmith. Procesul artizanal se bazează pe odihnirea clasicului London Dry Gin al distileriei pe un pat de porumbe până când acesta dezvoltă arome complexe, uşor dulci, perfect echilibrate în buchet şi gust. Sipsmith se numără printre primele distilerii de gin care marchează anul vintage-ului pe sticla de Sloe Gin şi asta pentru că, la fel ca în cazul strugurilor, producţia poate să varieze aromatic de la an la an, fiind influenţată de vreme. Savurează Sipsmith Sloe Gin sec sau într-un Sloe Gin Spritz, pentru care ai nevoie de prosecco, suc de lămâie şi multă gheaţă.
Notele degustării:
Miros: Buchetul descrie note ample de coacăze roşii şi migdală, complimentat fiind cu accente fine de cireşe.
Gust: Arome bogate de fructe roşii zemoase, pudrate cu scorţişoară.
Finish: Fructat, dulceag, catifelat.
Culoare: Burgundi.