VIN 75cl / 13% COD PRODUS: TD009
Terroir-ul din Dealu Mare şlefuieşte un Sauvignon Blanc excelent, cu personalitate jucăuşă, care combină aromele de fructe tropicale cu cele vegetale într-o manieră încântătoare. Strugurii aleşi manual pentru a face cinste acestui vin varietal tânăr provin de pe colinele Podgoriei Drăgăşani, acolo unde soarele parcă nu ia pauză din a străluci şi mângâia fructele, detaliu ce se reflectă din plin în paleta aromatică a vinului. Păstrarea pe drojdie fină pe o perioadă de două luni aduce un plus de prospeţime şi complexitate acestui Sauvignon Blanc ce poate fi savurat acum sau după 2 ani de învechire în sticlă. Este recomandat ca Valahorum Sauvignon Blanc să fie servit la o temperatură cuprinsă între 10 și 12 grade Celsius, alături de gazpacho, brânzeturi proaspete sau tabbouleh, precum și alături de pește sau fructe de mare.
Notele degustării:
Miros: Buchetul împletește note ample de fructe tropicale cu parfumul fin al florilor de soc și tonuri de smochine verzi.
Gust: Arome proaspete, vioaie, care aduc în scenă o aciditatea bine echilibrată, flori de soc, piersică albă, pere coapte şi accente vegetale de ardei gras.
Culoare: Verde deschis, cu nuanțe aurii.