VIN 75cl / 12.5% COD PRODUS: CB1036
În podgoria de la Stârmina, din județul Mehedinți, Vinarte a găsit un climat de influență mediteraneană ce produce vinuri care se fac întotdeauna remarcate. Este și cazul expresiei Vinarte Castel Starmina Fetească Neagră, un vin roșu demisec realizat integral din soiul Fetească Neagră. Strugurii sunt culeși manual, ca apoi să treacă prin procesul de fermentație, realizat în cisterne de inox la temperatură controlată. După finalizarea acestui proces, 30% din licoare este trasă în barrique-uri franceze pentru a fi maturată timp de aproximativ 6 luni, rezultatul fiind un vin cu un caracter surprinzător, tânăr şi jucăuş, dar și rafinat și corpolent în același timp. Vinul își va arăta calitățile imediat, dar pentru cei răbdători are și un potențial de învechire în sticlă de până la 4 ani. Este recomandat ca Vinarte Castel Starmina Fetească Neagră să fie servit la temperatura de 16 grade.
Notele degustării:
Miros: Buchetul este amplu, şi abundă în note de fructe de pădure, delicioase și acrișoare
Gust: Aromele continuă linia olfactivă și aduc în scenă tonuri de fructe roșii și negre
Culoare: Roşu rubiniu