VIN 75cl / 12.5% COD PRODUS: KX0020
Catalogat DOC CMD, Vincon Oenoteca Pinot Noir face parte dintr-o colecție deosebită a cramei, o colecție ce oferă pasionaţilor de vin expresii mature, robuste și complexe. Acest Pinot Noir cucerește imediat prin caracterul său bogat în fructe, caracter obținut prin două procese de maturare care îi definitivează aroma. În primă fază, vinul este maturat timp de 12 luni în budane de stejar, ulterior trecând printr-un proces de maturare secundară în sticlă, alte 12 luni. La finalul acestui proces ne putem bucura de o expresie Pinot Noir deosebită, suficient de versatilă pentru a fi asociată atât cu aperitive cât și cu feluri principale. Savuraţi Vincon Oenoteca Pinot Noir decantat timp de cel puţin 10 minute, la 18 grade, temperatură ce îi permite vinului să-şi dezvăluie pe deplin aromele intense.
Notele degustării:
Miros: Buchetul olfactiv se deschide cu note de afine, urmate de tonuri parfumate de violete și accente spicy de cuișoare
Gust: Un melanj aromatic nuanţat, unde se fac remarcate accente de zmeură, dulceață de căpșune, vișine coapte și cireșe negre
Culoare: Roșu, cu reflexii cărămizii